Oamenii care călătoresc mult sunt uneori amuzați de întrebarea pe care o aud, invariabil, când se întorc dintr-o țară asiatică sau africană: „Este safe să mergi acolo?”
Eu cred că poți să călătorești în siguranță în orice loc din lumea asta. Sigur, poate nu e recomandat să te duci în Siria în toiul luptelor cu ISIS sau în Bangladesh în timpul musonului. Dar dacă vrei cu orice preț, de ce nu? Vei avea toate șansele să te întorci în siguranță acasă, chiar și din călătoriile de mai sus
Dacă te numeri printre oamenii care cred că toți musulmanii nu au altă grijă decât să se detoneze în preajma ta sau că bolile grave de abia așteaptă să se lipească de tine imediat ce cobori din avion sau că toți localnicii mai prost îmbrăcați vor să-ți fure geanta, articolul ăsta nu cred că-ți va schimba prea mult perspectivă. Dacă vezi numai pericole în jur, atunci mai bine stai acasă.
Pe de altă parte, nici nu e bine să fii naiv. Există niște minime reguli de siguranță care trebuie respectate când călătorești. Am să le explic aici pe cele care mie mi-au folosit.
Documentează-te pe internet referitor la cele mai răspândite metode de fraudă din țara respectivă
În Africa de Sud nu e recomandat să-ți închiriezi o mașină și să călătorești singur pe autostradă. În Cambodgia, este foarte răspândită frauda cu bani falși. În Rio de Janeiro, nu cobori geamul de la mașină niciodată noaptea, când oprești la semafor.
Ideea e următoarea: toate aceste reguli există pe site-urile de călătorii din fiecare țară, deci ar fi bine să le știi înainte de a pune piciorul acolo.
Eu, de pildă, nu știam regula cu banii falși din Cambodgia, dar am aflat-o pe pielea mea. Într-un noaptea am vrut să-i plătesc taximetristului din Sihanoukville cu o bancnotă de 20 de dolari și mi-a dat restul una de 10 dolari. Înainte să apuc să mă uit la bani s-a făcut nevăzut. Ulterior, când am ajuns la lumină și am studiat bancnota, am constatat că era falsă. Oricum, scria pe niște site-uri pe care, evident, nu le-am studiat înainte.
Ascultă-i și pe localnici, știu mai bine ce se întâmplă în țara lor decât orice site de travel
Oricât ai citi înainte de a pleca în călătorie, tot poți fi luat prin surprindere. De aceea e bine să vorbești și cu localnicii (șofer de taxi, barman, omul de serviciu de la hotel) despre lucrurile periculoase care există la ei în țară: boli, catastrofe naturale, proteste, jafuri. Ei știu cel mai bine ce se întâmplă acolo, iar sfaturile lor merită cel puțin o bere.
Nu purta lucruri valoroase când călătorești într-o țară cu oameni săraci
Asta e și o regulă de bun-simț. Când ajungi într-o țară în care oamenii câștigă o sută de dolari pe lună există probabilitatea mult mai mare să atragi atenția hoților și escrocilor dacă te afișezi cu ceasuri la mână de câteva sute de euro, porți genți Vuitton sau bijuterii la gât.
În Brazilia, de exemplu, am fost învățat încă din primele zile să merg pe stradă cu haine ieftine, cu câțiva reali în buzunar și să-mi țin ascunsă camera foto într-un rucsac.
Cei mai experimentați călători pe care-i cunosc umblă prin lume aproape ca niște boschetari, indiferent de câți bani au cont. Ideea e să treci neobservat, chiar nu vei impresiona pe nimeni dacă-ți afișezi cele mai scumpe haine și bijuterii.
Chiar dacă ești în vacanță, nu-ți adormi complet vigilența
În vacanță ești relaxat și asta e și ideea vacanței. Acum însă nu trebuie chiar să dormi în papuci. Ești într-o țară străină, sunt multe necunoscute în jurul tău. Ca să-ți mai dau un exemplu: într-o dimineață, eram pe faleză în Phnom Penh și fotografiam oamenii care practicau Tai Chi la răsăritul soarelui. Prin spatele meu a trecut în viteză un scuter cu doi pasageri, iar cel din spate mi-a apucat camera foto încercând să mi-o fure. Din fericire, eu îmi țin tot timpul camera legată de mână. Scuteristul s-a proptit în brațul meu, nu a reușit să smulgă aparatul din viteză și amândoi s-au prăbușit câțiva metri mai încolo în strigătele și blestemele cambogienilor care erau pe faleză.
Ideea e asta: chiar și la 4 dimineața, cu ochii cârpiți de somn, eram totuși precaut.
Nu te droga și nici nu te îmbăta praf când călătorești în străinătate
Regula asta e strâns legată de cea de mai sus. Te simți bine, cunoști niște localnici simpatici, mergi cu ei la o petrecere. Nu-ți abandona chiar toate măsurile de precauție. Sau dacă vrei să te faci praf, asigură-te că măcar o persoană din grupul tău, prietena sau prietenul tău, rămâne trează. Una dintre cele mai la îndemână metode de a face bani a hoților este să fure de la oameni beți. Sau drogați. Nu mă gândesc mai departe, la viol sau alte tragedii. Am auzit cazuri, iar multe s-au întâmplat când victima era beată.
Nu face politică în țări în care politica e un subiect sensibil
Deși trăim vremuri agitate, situația politică din România e pistol cu apă, ca să zic așa, față de ce se întâmplă prin alte țări. Gândește-te că thailandezii de abia s-au întors la democrație după cinci ani de dictatură militară. M-am nimerit în Bangkok în 2014, la câteva zile după protestele sângeroase care au culminat cu lovitura de stat dată de armată și am rugat un șofer de tuk-tuk să mă ducă la baricadele din oraș și să-mi povestească despre ce s-a întâmplat. Omul a fugit pur și simplu de lângă mine. Bine că nu m-a bătut.
Sau, alt exemplu, dacă ajungi în Palestina sau Israel evită cât poți să-ți spui părerile despre situația din Orientul Mijlociu. Subiectul este mai fierbinte acum ca oricând. S-ar putea să nimerești pe un teren minat.
Nu participa la demonstrații pentru că pot fi mult mai violente decât cele de la tine din țară
Slavă Domnului, în România nu au murit oameni la proteste. În alte țări se întâmplă însă tot timpul. Plus că uneori poți să dai peste niște violențe cu care nu ești obișnuit. În urmă cu doi ani m-am nimerit la un protest al palestinienilor din Betleem împotriva ocupației israeliene. Palestienii au început să arunce cu pietre, israelienii au ripostat cu gaze lacrimogene. Unul dintre cartușele cu lacrimogene mi-a ars rucsacul, iar mulți localnici au fost răniți. Este de înțeles să fii curios să vezi și astfel de lucruri când călătorești, trebuie numai să reții că s-ar putea să nu faci față situației. Mai bine eviți protestele.
Păstrează la îndemână datele de contact ale misiunilor diplomatice ale României
Dacă-ți pierzi actele în străinătate, atunci musai ai nevoie de ajutorul ambasadei României în țara respectivă. Are numere de telefon afișate pe site, uneori chiar e recomandat să le trimiți oamenilor un mail înainte de a pleca din România, ca să știe de prezența ta acolo. În cazul în care România nu are reprezentanță diplomatică în țara respectivă, orice ambasadă UE îți poate emite documente de călătorie. Ideea e să ai contactele în agenda telefonului.
Spune-i băncii în ce țară te duci, ca să nu-ți blocheze banii
Îmi imaginez că nu călătorești numai cu bani cash la tine, ca Becali, ci vrei să-ți folosești și cardul. Mai ales dacă pleci într-o țară exotică e bine să-ți anunți banca pentru că, altfel, s-ar putea să-ți blocheze banii când vrei să scoți niște cash de la bancomat, pe motiv de suspiciune de fraudă. Bine, poți să suni la bancă și din străinătate, dar vei plăti o poală de bani.
Și mai există un motiv pentru care e bine să-ți anunți banca. Poți să constați că instituția la care-ți ții tu banii nu are legături cu țara respectivă. Așa am pățit eu în Cuba cu cardul ING. Banca olandeză nu avea relații cu această țară (scria, de altfel, pe site-ul lor la „Condiții generale”), deci nu avea cum să elibereze bani către o bancă cubaneză. Noroc că mai aveam un card de la Raiffeisen, bancă cu afaceri în Cuba, pentru că altfel rămâneam să spăl vase în paradisul comunist al lui Castro.
Spune-le și membrilor familiei pe unde călătorești
Dacă ai comunicat băncii și statului român unde ai de gând să te duci, nu strică să le spui și alor tăi. Chiar nu e un efort prea mare să le dai un mail rudelor sau prietenilor mai apropiați să le scrii în detaliu care este itinerarul călătoriei tale/ voastre. Cine știe, poate ajuta în caz de pericol.
Fă-ți asigurare de călătorie
Asta e una din regulile de bază. Eu nu plec de acasă fără asigurare medicală de călătorie. Și uneori chiar s-a întâmplat să am nevoie să o folosesc. Ai fi surprins să constați că hârtia aia pe care scrie „asigurare de călătorie” chiar funcționează. În orice caz, cheltuielile pe care le-ai face dacă, Doamne ferește, pățești ceva, ar fi mult prea mari, comparativ cu o asigurare medicală de 100 de lei făcută în România.